vineri, 11 septembrie 2009

Adunarea Generala a Coalitiei

In perioada de 10-11 octombrie va avea loc la Gilau, (jud. Cluj) Adunarea Generală a Coaliţiei.
Ordinea de zi a adunării va fi urmatoarea:
1. prezentarea activitaţilor realizate în cadrul coaliţiei
2. rapoartele de activitate ale organizaţiilor
3. alegerea Consiliului de Conducere
4. realizarea planului de acţiune pentru anul următor
Transportul, cazarea şi masa participanţilor vor fi asigurate de catre Societatea Carpatina Ardeleana - Satu Mare.

vineri, 29 mai 2009

Curs - cunostinte juridice necesare in managmentul ariilor protejate

In perioada 5-7 iunie 2009, a avut loc cursul de formare cu tematica legislatia mediului.
Obiectivul cursului a fost ca participantii, la sfarsitul sesiunii de instruire sa aiba cunostinte privind drepturile mediului, legislatia aplicabila pentru ariile protejate, si sa insuseasca cunostinte practice privind procedurile administrative specifice in administrarea ariilor protejate. Cursul a fost compus de o parte teoretica (6 iunie, sambata) si de una practica (7 iunie, duminica) care s-a desfasurat pe ariile naturale protejate din zona.

Cursul a fost organizat la Motel & Restaurant West (str. Vallaj nr. 350), la Urziceni, judetul Satu Mare.

Cursul a fost ustinut de catre Mark – Nagy Janos – Societatea Carpatina Ardeleana – Satu Mare

vineri, 20 martie 2009

Curs - managementul ariilor protejate

In perioda 28-29 martie a avut loc cursul cu tematica managementul ariilor protejate. Cursul a fost organizat la Vila Diakonia, la Cluj Napoca. Cursul s-a compus dintr-un modul teoretic (sambata, 28 martie) si un modul practic, care a fost desfasurat pe teren (duminica inainte de masa, 29 martie) in Rezervatia Naturala Fanetele Clujului administrata de As. Transilvania Verde.

DETALII CURS
Denumirea şi conţinutul cursului

Managementul ariilor protejate – curs introductiv pentru custozi
Arii protejate –definiţii, scop, categoriilor de management (conform IUCN şi conform legislaţiei naţionale), zonare în interiorul ariei protejate, zone tampon pentru ariile protejate cu suprafeţe mici
Procesul de elaborare a planurilor de management pentru arii naturale protejate şi aspecte specifice pentru rezervaţii ştiinţifice, monumente ale naturii şi rezervaţii naturale
Cerinţe minime (condiţii, resurse, activităţi) pentru managementul eficient al unei arii protejate (inclusiv pentru situaţia în care aria protejată se suprapune cu un sit de interes comunitar)

Cursul a fost susținut de către Erika Stanciu şi Cristian Remus Papp
de la ProPark – Fundaţia pentru Arii Protejate.

luni, 16 martie 2009

Cursul de comunicare si de rezolvarea conflictelor organizat la Cluj - Napoca

În zilele 14 -15 martie, 2009 membrii C.N.A.P - ului au participat la un curs de formare pe tema comunicare şi managementul conflictelor la Cluj-Napoca susţinut de către Centrul de Resurse CREST.
Principalele teme a cursului au fost: comunicarea eficientă şi comunicarea nonverbală; formarea echipelor, etapele dezvoltării unei echipe; conflicte de valori şi convingeri; stiluri de management al conflictului; negocierea şi medierea.
La curs au fost prezenţi 18 reprezentanţi din 13 organizaţii membre a C.N.A.P.-ului.
Acest curs de formare a fost susţinut financiar de Trust for Civil Society in Central & Eastern Europe (CEE Trust) în cadrul proiectului: Întărirea societăţii civile – ocrotirea naturii, derulat de Societatea Carpatină Ardeleană - Satu Mare în parteneriat cu Centrul de Resurse CREST.

joi, 12 martie 2009

Sigla Coaliției

În urma votării, sigla numarul 22 a fost selectată pentru Coaliția Națională pentru Arii Protejate. În total 9 dintre 24 organizații s-au implicat în procesul de vot.

luni, 9 martie 2009

Procesul de vot pentru sigla

Siglele pot fi vizualizate in detalii in cazul in care dati un click la imagini (pozele sunt incarcate de pe pagina de Picassa a lui Tunde). Fiecare varianta este numerotata, de la 1 pana la 25. Alegeti varianta care va place, si sa trimiteti un e-mail pe adresa: ptunde_eke@yahoo.com
Se voteaza doar o persoana de la un ONG.
Procesul de vot se incepe din data de 10 martie (marti) de la 8.00, și se tine pana la 11 martie (miercuri) 24.00.
Va dorim spor la treaba!

sâmbătă, 28 februarie 2009

Cine suntem?

Coaliția Națională pentru Arii Protejate (C.N.A.P) este o structură asociativă care are drept membri organizații neguvernamentale, care au în custodie sau în administrare arii protejate sau sunt parteneri în administrarea ariilor protejate.